Familia Danielei Borz (23 de ani), fata împuşcată recent în ochi în cartierul Militari, a depus joi seară plângere civilă împotriva atacatorului Mario Chiriţă, cerând peste un milion de euro daune.
Pistolarului i se cer daune morale şi materiale pentru traumele pe care le-a provocat, dar şi pentru operaţiile estetice pe care tânăra le are de făcut. Este vorba despre reconstrucţia pleoapei inferioare şi a ochiului drept.
Daniel Anton Borz, tatăl fetei, şi el găurit în gât şi abdomen, ne-a declarat: “Ochiul unui om nu poate fi monetizat într-o sumă. Să nu mai zic că nici eu nu mai pot mişca mâna stângă. De la cot la umăr este paralizată şi am dureri groaznice. De vreo două săptămâni, trăiesc un coşmar. Abia adorm şi mă trezesc în dureri. Mă trezesc, iau un calmant, iar adorm şi tot aşa”. Speră să găsească un medic bun
Acum, Daniela se simte puţin mai bine faţă de săptămânile trecute, dar încă e tulburată de drama prin care trece. Nu vrea să se obişnuiască cu gândul că nu mai are ochiul drept. Este şi normal să fie aşa.
Dintr-o tânără frumoasă, cu un întreg orizont în faţă, a ajuns în postura de a învăţa să trăiască cu un singur ochi, acela la care deja avea unele probleme.
În acest moment, singura grijă a familiei este să găsească un medic care să se implice în acest gen de operaţii, în ţara noastră neexistând prea multe cazuri de acest fel.