Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, deputatul Aurel Vainer, condamnă difuzarea colindului antisemit la TVR 3, arătând că o astfel de situaţie nu ar trebui să apară, ”nici măcar din greşeală, ignoranţă sau neatenţie”.
Citeşte şi: BOR, replică în scandalul colindului antisemit: Cântecele îndeamnă la bunătate
Într-un comunicat remis României Libere, Federaţia Comunităţilor Evreieşti (FCER) cere ca persoanele care au greşit să fie ”identificate şi să-şi asume consecinţele care decurg din această greşeală”.
”Nu este acceptabil ca astfel de formulări, de o natură clară, antisemită într-un mod complet grosolan, să apară şi să fie transmise în spaţiul public, chiar şi având originea într-o "formulare arhaică”, se arată în comunicatul FCER.
Citeşte şi: UPDATE. Scandalul colindului antisemit: Televiziunea Română, amendată cu 50.000 de lei
Totodată, deputatul Aurel Vainer precizează că este ”mâhnit şi îndurerat de situaţie”. El a precizat că a cerut autorităţilor retragerea CD-ului cu colindul antisemit de pe piaţă.
Pe de altă parte, Aurel Vainer respinge posibilitatea ca primarul municipiului Cluj, Emil Boc, să fie făcut răspunzător de acest incident.
Citeşte şi:Şeful Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, decorat de Băsescu
”În acelaşi timp, nu agreez incriminarea adusă dlui Emil Boc, primar al municipiului Cluj Napoca, ca având o răspundere personală în această problemă. Am avut o colaborare excelentă cu dl. Boc în trecut. Pe durata mandatului său de Prim Ministru al României, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a primit un sprijin continuu şi important din partea domniei sale pentru soluţionarea eficientă a unor probleme ale vieţii evreieşti. Din informaţiile pe care le deţin, relaţiile Primarului Municipiului Cluj Napoca cu reprezentanţii evreilor din acest oraş sunt dintre cele mai bune”, susţine preşedintel