Omul de afaceri Marius Romeo Herdeş din Alba Iulia a scăpat de executarea pedepsei de închisoare. După trei ani de judecată, prin decizie definitivă la Curtea de Apel, patronul de agenţie imobiliară a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei, pentru acuzaţii de înşelăciune şi fals în înscrisuri private.
În martie 2013, Judecătoria Alba Iulia pronunţase sentinţă de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în cazul lui Herdeş, iar un fost angajat, George Moise a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia, iar instanţa superioară de judecată a decis următoarele:
”Admis recursul inculpaţilor şi părţilor civile Mărginean, reduce pedeapsa aplicată inc. Herdeș Romeo Marius la 3 ani cu art . 86/1 cod penal, pentru inc. Moise George la 2 ani cu art. 81 cod penal. Stabileşte obligaţia solidară a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile. Respinge ca nefondat recursul părţii civile Dobrescu”.
Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat în acest caz, vineri, 13 decembrie 2013.
Potrivit procurorilor, cei doi inculpaţi au prezentat, acum trei ani, mai multe terenuri unei familii care dorea să cumpere un astfel de imobil. În momentul încheierii contractului, în acte au fost trecute de către inculpaţi alte numere topografice, astfel încât terenul cumpărat de cei doi tineri a fost altul decât cel asupra căruia s-au înţeles iniţial. Preţul plătit pe teren este de 20.000 de euro.
Acuzaţiile aduse de procurori sunt înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Marius Romeo Herdeş mai are o condamnare penală pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Este vorba despre o pedeapsă de 4 luni de închisoare cu suspendare, rămasă definitivă în ianuarie 2013. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a construit un mic imperiu financiar în peri