CS Universitatea Craiova a susţinut astăzi, la Sala Polivalentă, o conferinţă de presă în care Pavel Badea şi-a anunţat oficial retragerea din funcţia de manager general, predând sarcinile sale lui Ion Geolgău, care a fost promovat din director sportiv în director general, şi Felix Grigore, directorul executiv.
"Am vrut să dăm craiovenilor o echipă de fotbal. Mi s-a cerut să mă ocup de activitatea din cadrul acestui proiect. Nu aveam sediu, nu aveam jucători. Am făcut un efort intens în aceste şase luni, am avut plusuri şi minusuri, o experiență de viaţă fantastică. Am avut ultima acţiune din an, mandatul meu expiră, eu am fost rugat de ceilalţi doi asociaţi să implementez acest proiect. El poate să meargă fără mine, de aceea s-a decis ca de activitatea din următoarea perioadă să se ocupe Ion Geolgău, care va fi director general, Felix Grig - director executiv, iar eu rămân doar în Consiliul de Administraţie. Organigrama clubului nu suportă alte modificări, staff-ul tehnic rămâne acelaşi. Vom aduce jucători, pentru a face mare performanţă la CS Universitatea Craiova", a declarat Pavel Badea, punctând că postul de manager general rămâne vacant şi speră să fie ocupat în curând de Ilie Balaci: "Vedeţi că postul de manager general a rămas disponibil. Eu în continuare aştept ca idolul meu, Ilie Balaci, să vină alături de noi şi să încerce să reclădească fotbalul craiovean împreună cu noi".
"Cred că a fost foarte explicit Bădiţă. Din ce ştiu eu, toate hotărârile care se vor lua în continuare la majoritatea îşi va da sau nu acceptul şi Pavel Badea. Asta ca să nu credeţi că venind eu într-o funcţie nouă, tot din cadrul clubului, din director sportiv, unde m-am ocupat mai mult de centrul de copii şi juniori, în funcţia de director general, pentru că am văzut că în mass-media a apărut că voi fi manager, şi este diferenţă între director şi manager, se schimbă cev