Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Micul scriitor”, Andrei Ghiriti, în dialog cu elevii LPS Satu Mare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 13 decembrie 2013 ·

Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi Liceul cu Program Sportiv (LPS) Satu Mare derulează în această perioadă două proiecte educaţionale menite să-i apropie pe elevi de lectură şi bibliotecă. Primul proiect, denumit “Cartea pe butuci”, este iniţiat de învăţătoarea Loredana Ruba şi are drept scop intrigarea elevilor în legătură cu cărţile, stimularea producţiilor literare, în special la clasele V-VIII, şi familiarizarea şcolarilor mici cu lumea cărţii. În cadrul acestui proiect s-au desfăşurat la Biblioteca Judeţeană două activităţi, cu participarea clasei I, coordonate de bibliotecarul-formator Raluca Istrate. Micuţii au luat primul contact cu biblioteca şi au participat la lucrări menite să contribuie la dezvoltarea lor personală, precum jocuri logice şi creative.

Cu această ocazie, în cursul zilei de ieri, la Sala Multimedia s-a desfăşurat o activitate inedită, intitulată “Micul scriitor”, fiind cea de-a treia activitate cu caracter interactiv a proiectului “Cartea pe butuci”, şi care a implicat participarea elevilor de vârste diferite. Astfel, elevii clasei a VIII-a de la LPS au avut prilejul să-i adreseze întrebări autorului unui roman SF, Andrei Ghiriti, elev în clasa a V-a la Colegiul Naţional “Ioan Slavici”, iar elevii din clasa I şi a V-a şi-au expus cărţile-obiect pe care le-au confecţionat. “Activitatea noastră comună are menirea de a aşeza cartea în mintea copilului, apropiindu-l prin joc, dialog şi alte manifestări creative de ea”, a mai declarat învăţătoarea Loredana Ruba. Cel de-al doilea proiect, “Biblioteca – poartă deschisă spre cunoaştere”, se va derula pe tot parcursul anului şcolar 2013-2014 şi vizează participarea tuturor elevilor din instituţia de învăţământ parteneră.

Pavel Prodaniuc Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi Liceul cu Program Sportiv (LPS) Satu Mare derulează în această perioadă două proiecte educaţionale menite să-i apropie pe

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac al rebelilor Houthi asupra unei nave în Marea Roşie / Patru membri ai echipajului au fost ucişi, iar doi răniţi

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un atac cu dronă şi cu o ambarcaţiune rapidă în largul Yemenului a ucis patru marinari de pe un vrachier sub pavilion liberian, operat de Grecia, a declarat marţi un oficial la curent cu această ches

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 9 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°