„Ziarul de Iaşi“ a extins campania de ajutorare a elevilor navetişti şi la nivelul altor comune, şi nu se limitează doar la Ţibana.
Pentru că situaţia copiilor din Ţibana nu este unică la nivelul judeţului şi pentru că donaţiile ieşenilor generoşi au început să se adune în camerele redacţiei, „Ziarul de Iaşi“ s-a hotărât să caute şi alte comune în care distanţa îi împinge pe elevi să străbată peste zece kilometri pe zi, dus-întors, până la şcoală. Aşa i-am găsit pe tinerii din comuna Mironeasa, unde toţi cei 940 de elevi din toată comuna depind de un singur microbuz, care, conform părinţilor şi reprezentanţilor şcolii, are mai multe probleme.
O pereche de ghete stricată pe lună
În Schitu Hadâmbului, satul cel mai îndepărtat din comuna Mironeasa, locuiesc doi fraţi: Ionuţ şi Nicolae. Ionuţ e în clasa a VIII-a, în echipa de fotbal, un elev fâşneţ şi plin de viaţă, după descrierea profesorilor. Nicolae s-a bucurat de ziua numelui ce tocmai a trecut nu pentru că ar fi găsit un cadou în ghetele lăsate îngrijite la uşă, ci pentru că moşul i-a adus o nouă pereche. Una cu care să poată începe clasa întâi cu dreptul, mergând şase kilometri pe la marginea unei păduri, până la şcoală, fără să se ude la picioare. Pe noroi sau pe zăpadă. Pentru că Nicolae trebuie să meargă în fiecare dimineaţă singur, fiindcă fratele său, fiind în clasa a VIII-a, merge la şcoală după-amiază. Cei doi băieţi se întâlnesc pe drum, unul pleacă şi unul se întoarce spre casă. În zilele bune, pe cel mic îl duce mama de mână până la şcoală şi tot ea îl aduce. Femeia speră ca ghetele pe care i le-a cumpărat lui Nicolae să-l ţină măcar două luni. „E noapte şi mi-e frică, şi copilul e mic. Facem o oră dus, o oră întors. Cum să nu îi încurajez să meargă la şcoală? Ce venit au ei în viaţă? Care e grea destul şi fără carte. Măcar la şcoală să meargă copiii, poate viaţa asta ne bleaste
