Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii din Pungesti terorizati, directorul se face cã plouã

Publicat in Vremea Noua, vineri 13 decembrie 2013 ·

ANOMALIE În timp ce mai multi profesori de la Scoala din Pungesti s-au declarat intrigati de inspectia generalã efectuatã de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, considerând cã este o formã de intimidare a cadrelor didactice care s-au implicat în protestele din ultimele douã luni, Anisoara Rãutã, directorul unitãtii scolare, spune cã acest control este de fapt o consecintã fireascã a nenumãratelor cereri de sprijin pe care le-a adresat Inspectoratului. Aceasta sustine cã s-a simtit depãsitã de problemele elevilor, care erau în permanentã timorati de agitatiile din comunã. Directorul nu neagã posibilitatea ca ceilalti colegi sã priveascã lucrurile diferit, însã “este pãrerea lor”.

Temerile profesorilor de la Scoala din Pungesti, care au declarat cã se simt presati de inspectia generalã de sãptãmâna aceasta, nu sunt împãrtãsite de Anisoara Rãutã, directorul unitãtii de învãtãmânt, care vede în acest control o salvare. Aceasta sustine cã în ultima vreme starea psihicã a elevilor lasã de dorit, copiii fiind îngroziti de tot ce se întâmplã în comunã, de aceea a si solicitat sprijin de la Vaslui. Este destul de greu de crezut cã prezenta unor persoane strãine în sãlile de clasã va avea un efect pozitiv asupra cadrelor didactice si a elevilor, fiind mai degrabã un stres în plus pentru acestia. “Eu am sunat la Inspectorat în nenumãrate rânduri si am cerut ajutor, pentru cã mã simteam depãsitã de situatie. Copiii erau foarte stresati si ei vãd în mine persoana care ar putea sã le dea un rãspuns. Foarte multi începeau sã plângã în clasã, în timpul orelor. Când îi întrebam ce au, spuneau cã le este fricã de ceea ce se întâmplã în comunã, de Chevron, de jandarmi si politie, cã s-au sãturat. Nu mai puteam lucra într-un asemenea stres. Domnii inspectori au fost amabili, au venit si ne-au sustinut moral, atât pe profesori cât si pe elevi. Am fost surprinsã în

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 39 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 45 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°