● Persoanele interesate trebuie să îndeplinească mai multe condiţii
Astăzi este ultima zi în care fermierii buzoieni pot depune dosarele de finanţare pentru subvenţia la motorină pe anul în curs, precum şi pentru ajutoarele specifice la ovine şi caprine din zonele defavorizate.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, potenţialii beneficiari pot depune cererea de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare, pentru motorina utilizată în agricultură în anul agricol 2013-2014, în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, astfel: pentru anul 2013, cererea se depune până pe 13 decembrie 2013, iar pentru anul 2014, cererea se poate depune până pe 31 decembrie 2013.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Beneficiarii schemei de ajutor de stat sunt persoanele juridice Şi persoanele fizice care se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, în- treprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Pe de altă parte, crescătorii de ovine şi caprine din zonele defavorizate sunt aşteptaţi la centrele APIA cu cererile pentru ajutorul specific, tot până astăzi. Informările APIA precizează că de această subvenţie pot beneficia crescătorii de ovine/caprine persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau fami- liale, care deţin exploataţii cu cod primit de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor localizate în zonele defavorizate din Ro