O Albă-ca-Zăpada cum n-aţi mai văzut şi, probabil, nu o să mai vedeţi vreodată este prezentată în filmul spaniol „Blancanieves“, realizat în întregime în estetica filmului mut.
Nu ştiu dacă lansarea acestui excepţional film spaniol cam în acelaşi timp cu cea a producţiei franco-americane de mult mai mare impact „Artistul“ (5 premii Oscar în 2012) este sau nu benefică pentru cariera internaţională a peliculei.
Mulţi vor considera că „Albă-ca-Zăpada“ vine oarecum în siajul succesului mondial al „Artistului“, iar acest mod de gândire este nedrept: filmul doar a fost lansat în toamna lui 2012 (la festivalul de la San Sebastian, unde Macarena García a fost distinsă cu premiul de interpretare feminină pentru rolul titular), este evident că pelicula era proiectată de autorul ei, Pablo Berger (scenariul şi regia) – 50 de ani –, cu multă vreme în urmă.
Avalanşă de premii
Este nedrept, în primul rând, pentru că această „Albă-ca-Zăpada“ în stil spaniol este mult mai bună, estetic vorbind, decât „Artistul“. Cantitatea de tehnică propriu-zisă şi de efecte speciale computerizate este mare în ambele filme, dar ele sunt folosite într-un mod mult mai creativ în cel spaniol; „Artistul“ dădea tot timpul impresia că îi lipseşte ceva. Unde filmul lui Michel Hazanavicius rămânea doar un omagiu adus filmului mut clasic, cel al lui Pablo Berger reuşeşte să surprindă mult mai bine esenţa acestei forme de artă revolute şi să dea impresia că e chiar „de acolo“. Departe, însă, ca „Blancanieves“ să fi trecut neobservat: în primăvară, filmul a primit nu mai puţin de 10 premii Goya (echivalentul spaniol al Oscarurilor) – printre care şi pentru cel mai bun film, precum şi premii de interpretare pentru Maribel Verdú (cea mai bună actriţă, în rolul maşterei/Encarna) şi Macarena García (cea mai bună actriţă aflată la început de carieră, în rolul Albei-ca-Zăpada/Carme
