Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moşul a fost darnic şi în acest an cu juniorii de la Viitorul Zalău

Publicat in Magazin Salajean, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Nelipsit în ultimii nouă ani, Moşul a venit şi de această dată să le ofere cadouri copiilor de la Viitorul Zalău, răsplătindu-i pentru performanţele realizate în decursul anului. Evenimentul “Vine Moşul la Viitorul” a avut loc vineri seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, printre părinţii copiilor fiind invitate şi o parte dintre oficialităţi. Primăria Zalău şi Consiliul Judeţean Sălaj nu au avut reprezentanţi nici în acest an, invitaţii care au răspuns prezent fiind deputatul Lucian Bode (preşedintele PDL Sălaj), Dobrai Francisc (primarul comunei Hereclean), Pavel Sabău (preşedintele de onoare al clubului şi administrator al SC Sandana SRL) şi Nicu Goarnă (patronul firmei SC Titan Comerţ SRL Zalău). Fiecare au ţinut să-l felicite pe managerul Daniel Sabou pentru eforturile depuse în fiecare an, pentru rezultaatele obţinute cu grupele de copii, dar mai ales că a reuşit să construiască la Hereclean o bază sportivă modernă.

Dacă în anii anteriori Moşul a adus cu el nume mari din fotbalul Românesc, în acest an, cadourile au fost împărţite copiilor de câtre foşti jucători ai clubului zălăuan, care nu de mult timp evoluau în tricoul Viitorului.

Pe scenă şi-au făcut, pe rând, apariţia Ionuţ Mureşan (golgeter după turul campionatului la grupa de juniori de la FC Bihor), Răzvan Moisi (titular la echipa de juniori a clubului FC Bihor, având patru selecţii în echipa naţională Under 17 a României), Alex Gudea (unul dintre cei mai buni portari pe care i-a avut clubul, în prezent la CS Mioveni), Alex Cherecheş (component al echipei naţionale Under 17 a României, actualmente la ACS Poli Timişoara), Cristian Dragoş (unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut Viitorul, în prezent la juniorii clubului Ceahlăul Piatra Neamţ), Ciprian Nagy (cel mai tehnic jucător pregătit de Daniel Sabou, actualmente la Olimpia Satu Mare) şi Tudor Mare (un alt porta

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 10 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°