Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTIL. Moş Crăciun nu vine cu levierul. Cum să-ţi păzeşti casa de hoţi în periaoda sărbătorilor

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Vin sărbătorile, iar atenţia noastră începe să se îndrepte spre cu totul alte lucruri decât securitatea locuinţei. Şi pentru că spiritul Crăciunului ne îndeamnă să fim mai buni, avem tendinţa să lăsăm pe oricine în casă.

Dacă ne trezim apoi că cel care ne-a cerut un pahar cu apă, ne-a golit toată casa, e un pic prea târziu. Poliţia ne recomandă să fim mai vigilenţi ca oricând în această perioadă, deoarece infractorii şi-au făcut un obicei să profite de bunătatea românilor.

Poliţia spune că ţintele preferate de hoţi sunt în continuare bătrânii, pentru că ei lasă în locuinţe diverse persoane sub o serie variată de pretexte, de la colindători, până la falşii angajaţi ai instituţiilor publice.

Citeşte şi: Vin Sărbătorile de iarnă: Ce petarde sunt interzise

Anul trecut, în luna decembrie, la nivel naţional au fost înregistrate 2.639 de spargeri de locuinţe, cu 345 mai puţine faţă de anul 2011.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, până în anul 2012, în lunile de iarnă s-au comis mai multe furturi din locuinţe decât în celelalte anotimpuri ale anului.

”Scăderea furturilor din locuinţe sesizate vine în contextul în care anul 2012 a fost primul an în care, după 9 ani, criminalitatea sesizată nu a mai înregistrat creşteri, ci o scădere cu 5,66%.

Trendul s-a menţinut şi în primele 9 luni ale anului 2013 când furturile din locuinţe sesizate au scăzut cu 8,51%, faţă de perioada similară a anului trecut”, arată rapoartele Poliţiei Române.

Cu toate acestea, poliţiştii spun că fenomenul încă nu este stopat definitiv şi că infractorii găsesc noi metode de a da spargeri.

Citeşte şi: UTIL. Cum să ne ferim de incendii, în perioada sezonului rece şi de sărbători

”Modalităţile de comitere a furturilor din locuinţe sunt variate. În unele cazuri, autorii se recomandă ca fiind reprezen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum o ora
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Zi de doliu național în România în memoria Papei Francisc!

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 aprilie 2025 este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc, decedat la începutul acestei săptămâni la vârsta de 88 de ani. Decizia a fost luată de Guvernul României care a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre

Virginia Giuffre, acuzatoarea prinţului Andrew şi a lui Jeffrey Epstein, s-a sinucis. Ea avea 41 de ani

News.ro acum 3 ore
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunţat familia sa. Ea s-a sinucis, relatează BBC. Giuffre a fost unul dintre cei mai deschişi acuzatori ai infractorilor sexuali conda

Video Klaus Iohannis, surprins măturând trotuarul casei sale din Sibiu. Aparițiile fostului președinte sunt tot mai rare

Adevarul acum 17 minute
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătura trotuarul din fața casei sale din Sibiu, într-o ipostază care a stârnit reacții neașteptate pe rețelele sociale.

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 14 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

HOROSCOP 26 aprilie 2025. Zi plină de echilibru pentru Balanță și revelații importante pentru Pești

Mediafax acum 10 ore
Horoscop 26 aprilie Berbec Ziua de azi îți aduce oportunități neașteptate în plan profesional. Ai șansa să demonstrezi ce poți și să impresionezi superiorii. Fii atent la detalii și nu ezita să îți exprimi ideile. Horoscop 26 aprilie Taur Astăzi est

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 10 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 13 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Zelenski anunță că ar putea lipsi de funeraliile Papei Francisc, la care merge și Trump

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că sâmbătă, când au loc funeraliile Papei Francisc, trebuie să participe la o „serie de întâlniri” legate de atacul lansat joi de Rusia asupra Kievului, astfel că e posibil să nu ajungă la Roma. Zelens

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°