Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Humoreanul Andrei Nistor va juca pentru Universitatea Cluj

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

După un an în care a evoluat pentru echipa Poli Iași, cu care a reușit să promoveze în Super-Ligă, rugbistul humorean Andrei Nistor va juca în noul sezon în prima divizie, pentru Universitatea Cluj. Provenit dintr-o familie cu tradiție în rugby, Andrei a început sportul cu balonul oval în anul 2000, când avea aproape 14 ani la Gura Humorului, cu tatăl său Florin Nistor, cel ce în această vară a reușit să câștige titlul național la juniori sub 19 ani, cu echipa Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului. Mai mult, fratele lui Andrei, Vlad Nistor evoluează în prezent pentru campioana Franței, Castres Olympique, la echipa sub 23 de ani. La juniori, humoreanul a reușit să devină campion european în grupa A2 cu naționala României sub 18 ani, doi ani mai târziu ieșind din nou campion european la sub 19 ani în Polonia. Din păcate, Andrei a ratat campionatul mondial sub 20 de ani din Africa de Sud, după ce în ultimul meci de pregătire și-a rupt un deget. După ce a terminat junioratul la CSȘ Gura Humorului, Andrei Nistor și-a început cariera la seniori la Politehnica Iași, echipă pentru care a evoluat doi ani. Mai apoi, humoreanul a plecat a CSM Știința Baia Mare, formație cu care în doi ani a devenit campion și vicecampion al României, câștigând și o Cupă a României. La începutul acestui an, Andrei Nistor s-a întors la Iași, echipă cu care a reușit să promoveze în prima divizie.

„Trecerea de la Iași la Cluj este un pas înainte pentru mine. Au un proiect ambițios la care vreau să iau parte, într-o echipă tânără ce începe să arate din ce în ce mai bine și unde îmi doresc să evoluez din ce în ce mai bine, pentru a ajunge cât mai sus posibil. Am avut un sezon bun la Iași, dar în ultimele luni cei de aici nu și-au mai respectat promisiunile făcute față de mine și asta m-a ajutat să iau decizia de a accepta oferta Clujului, unde cred că e mai bine din toate punctele de v

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 32 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 43 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 41 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 18 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°