Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt facultăţile româneşti care livrează cei mai buni candidaţi pentru firmele care vor să facă angajări

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

A absolvit o facultate de prestigiu de la stat, s-a implicat în proiecte extraşcolare sau a făcut voluntariat, şi-a redactat corect CV-ul şi se descurcă rezonabil la primul interviu de angajare – acesta este, în linii mari, portretul candidatului ideal pentru o companie care caută tineri pentru poziţii de entry-level. Deşi – cel puţin oficial – studiile absolvite nu reprezintă un criteriu definitoriu la recrutare, de cele mai multe ori, în lipsa experienţei, diploma de licenţă este „paşaportul“ de intrare într-o companie, scrie revista BUSINESS Magazin.

Anual, 170.000 de tineri termină o facultate, iar alţi 10.000 – 20.000 absolvă cursurile unui masterat sau doctorat, însă ritmul cu care aceştia îşi găsesc loc pe piaţa muncii este din ce în ce mai lent. Există totuşi câteva universităţi ai căror absolvenţi se descurcă mai uşor din acest punct de vedere. Universitatea Politehnică din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Medicină „Carol Davila“ sunt instituţiile de învăţământ de la care angajatorii recrutează cei mai buni candidaţi, potrivit informaţiilor centralizate de BUSINESS Magazin în urma chestionării recruiterilor şi directorilor de resurse umane din România. Motivul?

Există câteva criterii după care se poate previziona calitatea procesului de învăţare a unui student: nivelul de pregătire al profesorilor, adaptarea programei şcolare la cerinţele angajatorilor şi tehnicile de predare, precum şi deschiderea către parteneriate cu companiile, crede Eugenia Dabu, acting recruitment manager în cadrul grupului de companii cu activităţi în domeniul recrutării şi muncii temporare Lugera - The People Republic.

„Foarte mulţi candidaţi valoroşi provin din Academia de Studii Economice. ASE este pe primul loc cu facultăţi din domenii precum contabilitate, marketing, economie sau relaţii internaţional

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°