Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Colindători din toate zonele ţării au făcut senzaţie la Focşani, la Festivalul Datinilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă, editia a XIII-a, a avut loc aseară sala Balada, marele premiu plecând către Suceava, la Grupul „Bistriţa Aurie”.

Sala de spectacole a Ansamblului „Ţara Vrancei” a răsunat aseară de colinde, cântece de stea, pluguşoare şi sorcove puse în scenă de cete de colindători din şapte judeţe ale ţării, care au participat la Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă.

Practic, artiştii au reprezentat toate zonele etnofolclorice ale ţării cu o autentică tradiţie privind conservarea şi transmiterea datinilor şi obiceiurilor de iarnă, respectiv Arad, Bacău, Maramureş, Sibiu, Gorj, Suceava şi Vrancea. Foto Datini stămoşeşti la Focşani

Iar publicul fin Focşani i-a răsplătit pe toţi cu ropote de aplaze, pentru că toţi colindătorii au fost foarte buni. Totuşi, la această ediţie s-a remarcat în mod cu totul deosebit grupul Bistriţa Aurie din judeţul Suceava, care a câştigat trofeul Festivalului, în sumă de 2500 de lei.

S-au mai acordat premiul I Grupului „Junii Crişului”, din judeţul Arad, premiul II a fost obţinut de Grupul „Cetina” al Şcolii Populare de Artă Focşani, iar premiul II a revenit Grupului din Mihăileni, judeţul Sibiu.

Juriul festivalului a fost alcătuit din producătorul TV Elise Stan, care a fost şi preşedintele juriului, iar membri au fost Valentin Marin, realizator coordonator Radio Antena Satelor, Ileana Vieru, redactor muzical la Societatea Română de Radiodifuziune, Violeta Ianculescu, realizator de evenimente folclorice la Societatea Română de Radiodifuziune şi dr. Aurelia Cosma.

Organizatorii manifestării au fost Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei şi Muzeul Vrancei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°