După aplauzele de întîmpinare, pentru Mutu urmează surprize neplăcute dacă revine în Liga 1

Fotbaliştii care, la un sfîrşit de carieră în străinătate, revin acasă doar ca să probeze şi în campionatul nostru ce n-au mai putut acolo şi ce nu mai sînt, nu-şi fac doar lor un ultim deserviciu. Îi încarcă şi pe cei care au crezut în talentul şi în caracterul lor cu o stăruitoare dezamăgire. Ideea de reprezentare nu e înţeleasă cum trebuie decît de foarte puţini performeri. Aceştia ştiu că prin carierele lor sădesc un tip de încredere productivă social şi spre binele familiei. Reversul încrederii e dezamăgirea. Adrian Mutu a dezamăgit mii de români, care vedeau în el şansa pentru o întreagă clasă de copii născuţi fără o şansă reală la o viaţă de împliniri, iar ce-i şi mai rău e că vrea să se întoarcă acasă precum cel mai iubit dintre pămînteni. El, de mult terminatul pentru marele fotbal, eşuat la o formaţie de mîna a treia în Europa, vrea să vină la Ploieşti, la o echipă care urcă, doar să-i ia banii.

La 35 de ani, dacă nu ştii să te apleci scurt şi cuviincios în faţa publicului, dacă întîrzii în scenă cerşind aplauze, cortina cade pe tine şi cade strîmb. Cu asta rămîn oamenii, cu imaginea ta strîmbată de greutatea cortinei.

Forfota din media la ştirea că Mutu ar fi dorit la Ploieşti în condiţia de providenţial e una de cancan, nu de lume care realizează corect situaţia. Mutu ar mai putea să se dea vestit în nişte campionate de pe aiurea, unde biografia lui completă nu interesează. Cam în postura în care sînt aduşi să resusciteze un public de pensionari nostalgici foste vedete ale muzicii uşoare, acum moşi şi babe. Ce să mai facă Mutu în România? Să-i înveţe pe juniori şi pe autohtonii în devenire sportivă cum să se rateze în cluburi de fiţe şi cu o armată de piţipoance după ei? Ce să-i aducă Mutu nervoasei înaintări a Petrolului, lenea firească a oasel