La data de 9.12.2013, ora 15.30, reprezentanţii unei societăţi de distribuţie a energiei electrice din Suceava (E.ON) au sesizat poliţia că, anterior datei de 25.11.2013, de la un post de transformare din comuna Pojorâta s-au furat echipamente electrice.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că postul de transformare a fost amplasat într-o clădire a fostului depozit al unei benzinării, cumpărată de o societate comercială din Pojorâta la data de 30.09.2013, în contract stipulându-se inexistenţa postului de transformare, care lipsea faptic.
Societatea de distribuţie a energiei a deţinut postul de transformare, care a fost sustras în perioada martie 2006 – martie 2013 (data la care firma a început negocierile de cumpărare).
Din verificări, poliţiştii au mai stabilit faptul că, din cauza dimensiunilor şi a greutăţii, echipamentul reclamat ca furat putea fi ridicat doar cu ajutorul unor utilaje (macarale).
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, urmând să se dispună procedural.