De ce i-ar păsa cuiva? Şi cu atât mai puţin lor? Băsescu-soţul, Băsescu-soţia şi fiicele, Ponta-soţul, Ponta-soţia, Antonescu-soţul, Antonescu-soţia, Zgonea, Hrebenciuc, Mitrea-soţul, Mitrea-soţia au cu toţii paşapoarte diplomatice. Şi niciunul nu zboară la Londra ca să răspundă celor 100 de întrebări-capcană redactate de marele om politic britanic David Cameron pentru hoardele de români care să pregătesc să invadeze regatul cu scopul precis de a-i fura ajutoarele sociale.
Taromul de Bruxelles e mereu plin de parlamentari şi europlamentari români şi toţi merg, din câte am văzut eu, la clasa business, niciunul la economic, nu ei plătesc biletul, ci bugetul – indiferent al cui e el.
Culmea e că aceşti parveniţi care se comportă cu cei care i-au ales în parlament precum vechilul cu argaţii lui, devin nişte slugi în faţa unor funcţionari străini. Să-i vezi pe parlamentarii ţării tale cum dau raportul ambasadelor străine ca ultimii executaţi silit la taxe şi impozite nu este o ruşine, este o mare ruşine.
Un parlament care-şi votează o superimunitatea nu este doar de dispreţuit, este de înlocuit. A crede însă că salvarea vine din altă parte nu este doar iluzie, ci şi prostie.
Niciunul dintre ambasadorii care s-au arătat îngrijoraţi de soarta României, în ultimele zile, nu avea şi nu are dreptul să deschidă gura.
Când ambasadorul Olandei a susţinut că noi suntem “în acelaşi spaţiu” şi împreună discutăm legislaţia europeană şi naţională ar fi trebuit să-i fie atrasă atenţia: am şi eu atunci dreptul să mă uit pe legislaţia Olandei sau a Marii Britanii, cea care mă transformă în cetăţean european de rangul doi? Îl am?
Parlamentul român îşi bate joc de cei care l-au ales. Un motiv excelent pentru ambasadele de la Bucureşti să raporteze centrului de comandă că România e, în continuare, o ţară care poate aştepta senină chiar şi Apocalips
