Un film în trei episoade circulă pe internet… contra curentului. În vreme ce dinspre București năboiesc pelicule (scurt metraje, lung metraje, clipuri, nu contează) inspirate din urâtul românesc (care, din păcate, există din belșug și nu se cuvine ascuns sub preș, numai că insistența cu care-i căutat și răsfățul cu care-i exhibat strâmbă oglinda, deformând imaginea unui tărâm pe cât de binecuvântat, pe atât de oropsit și de vremi și oameni), din sensul celălalt încep să vină filme ce privesc România ca marea surpriză a Europei. Filme care, desigur, nu-s făcute de români. De fiecare dată când vizionezi un scurt metraj de-al nostru dedicat revelării „eternei și fascinantei Românii” (e-un titlu inspirat, nu văd de ce l-am trece la index), afli, în final, că a fost comandat de cutare și plătit de cutare, cel mai adesea în scop propagandistic-turistic. „De bună voie și nesilit de nimeni”, nici un realizator nu pare tentat să încerce descoperirea României Pitorești, profunde și adevărate – ori, mai degrabă spus, redescoperirea ei, fiindcă, preocupați obsesiv de copiii străzii, de vagbonzi, de mizeria rurală, de drogați, de ruina industriei, de splendoarea turlelor țigănești, de subfinanțarea spitalelor etc., etc., etc., nu mai aflăm nici răgaz și nici motivație pentru investirea dramului de interes de pe urma căruia să fie revelată și fața luminoasă și nefardată a plaiului mioritic. Noroc c-o văd străinii!

O adevărată lecție ne dă britanicul Charlie Ottley, autorul mediu-metrajului „Wild Carpathia”, un autentic poem cinematografic dedicat Transilvaniei. Îl are ca invitat pe prințul Charles și-i de-a dreptul emoționant să-l auzi pe moștenitorul tronului Angliei spunând că „România îți hrănește sufletul”, că, mai ales aici, „Natura este în noi, dar, cumva, o negăm” și că s-ar cuveni imperios „Să așezăm natura în centrul lucrurilor”. Cadru cu cadru se înfiripă peisa