Răspunsul e: da, cu atît mai mult în vremuri de criză. Ceea ce vrea să spună că utilitatea Uniunii Europene e mult mai vizibilă, acum, în momente de încercare grea. Dacă Uniunea Europeană e slabă, așa cum cred mulți critici care îi impută lipsa de forță pe plan global, atunci trebuie înțeles că statele ei membre sunt și mai slabe, luate separat. Statele estice, de pildă, sînt supuse de Rusia unor presiuni în creștere. E greu de imaginat cum ar fi făcut față acestor presiuni statele unui Est de capul lui.
Germania, de departe cel mai dezvoltat stat al Uniunii, pare mult mai bine pregătită. Dar o Germanie separată ar fi pur și simplu mai slabă pentru că ar fi decuplată de piețele de desfacere de care profită, poate, un pic prea mult acum, din interiorul Uniunii. Ce ar fi de imaginat în locul Uniunii Europene? O colecție de state suverane? Da. Mai exact spus, o colecție de state suverane, dar și o colecție de interese divergente, dacă nu chiar ostile. Cum ar fi făcut față crizei statele suverane? De pildă Grecia care protestează furibund împotriva dictatului german. Întrebarea e: ar fi putut o Grecie complet ruptă de UE să împiedice prăbușirea statului? Dar războiul civil? Oricît s-ar plînge și oricîtă dreptate de detaliu ar avea, statele membre trebuie să înțeleagă, mai ales acum, sub presiunea crizei, că fără UE ar fi avut o singură șansă de urmat: șansa de subdezvoltare.
Se vrobește atît de ușor despre diminuarea suveranității statelor membre, diminuate de cadrul birocratic armonizat al UE, dar discuția ignoră cîteva lucruri care trebuie cunoscute înainte de a deveni ireparabile. Suveranitatea nu mai poate fi un discurs decorativ, în tradiția retoricii naționaliste a secolului XIX. Suveranitatea e în mare măsură dezvoltare, iar un statele care confundă autonomia cu mărimea sau culoarea drapelului riscă să piardă, pînă la urmă
