Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea majoritate a angajaţilor din sistemul sanitar sunt de acord cu plata în funcţie de performanţă

Publicat in Gandul, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Aproape 84 la sută din anagajaţii din sistemul sanitar chestionaţi în cadrul unui studiu se declară de acord cu salarizarea în funcţie de performanţă, iar 78 la sută consideră că acest sistem va conduce la creşterea calităţii serviciilor medicale.

Potrivit studiului, dat publicităţii sâmbătă de Federaţia "Solidaritatea Sanitară", inechităţile salariale ar afecta aproape 46 la sută dintre salariaţi, care au răspuns că au salariul mai mic decât colegii cu acelaşi nivel de pregătire.

Aproape 84 la sută dintre salariaţi sunt de acord cu introducerea unui sistem de salarizare în funcţie de performanţă, 40 la sută dintre respondenţi indicând un grad de satisfacţie mare şi foarte mare faţă de introducerea unui astfel de sistem.

Totodată, 42,4 la sută din respondenţi consideră că salarizarea în funcţie de performanţă va avea ca impact creşterea semnificativă a calităţii serviciilor medicale, în timp ce 35,6 la sută indică o creştere discretă a calităţii serviciilor prin aplicarea acestui sistem.

Majoritatea respondenţilor - 74 la sută - consideră că salarizarea în funcţie de performanţă trebuie să se aplice în mod diferenţiat pe categorii de salariaţi şi pe specialităţi.

În ceea ce priveşte criteriile propuse de către Ministerul Sănătăţii pentru evaluarea personalului în vederea salarizării în funcţie de performanţă, 35 la sută dintre respondenţi s-au pronunţat pentru nivelul de pregătire profesională, 32 la sută - calitatea muncii, 21 la sută - cantitatea muncii - şi 12 la sută - fidelizarea muncii

Sondajul a fost realizat în perioada 15 iulie - 10 octombrie 2013, pe un eşantion de 395 de salariaţi din sistemul sanitar, care au completat integral chestionarul propus.

Aproape 84 la sută din anagajaţii din sistemul sanitar chestionaţi în cadrul unui studiu se declară de acord cu salarizarea în funcţie de performanţă, iar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Toxiinfecție alimentară în județul Bihor - 18 persoane la spital, din care 16 sunt copii. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziua Constanta acum 15 minute
În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, județul Bihor, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tab

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 50 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

„Ce vă agitați, n-a murit!”. Un dentist a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic. Mama: „Exista riscul unei perforații intestinale”

Adevarul acum 20 minute
Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice. Medicul le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abraziv

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°