Tabletele pentru copii par să ia locul jocurilor şi activităţilor specifice vârstei. Ministerul Educaţiei se gândeşte chiar să înlocuiască manualele pe hârtie cu noile instrumente. Cât de folositoare sau nocive sunt însă acestea? Şi cum am ajuns să credem că un copil care stă ore bune pe zi cu ochii într-un monitor poate deveni mai inteligent decât altul?

Ruxandra are 35 de ani şi un loc de muncă bun, la o multinaţională din Bucureşti. Câştigă bani serioşi, nu are grija zilei de mâine. În schimb, munceşte pe măsură, iar la finalul unei zile istovitoare la birou nu vrea decât puţină linişte acasă. Uneori, intenţiile ei interferează cu dorul extrem al băieţelului de 4 ani, pentru care momentul revederii cu mama sa, din timpul serii, pare să dea sens întregii zile. „Când mă simt foarte obosită îi mai dau tableta mea, să se joace. Nu-l las mai mult de o oră. Nu mă lua şi tu cu «ai grijă, că-i face rău», că oricum mă simt super vinovată!“, mi-a spus. Am vrut să vorbim mai mult despre asta. Mă fascina amestecătura asta de gânduri, de-a dreptul conflictuale, din mintea unui părinte: nevoia de intimitate, senzaţia de vinovăţie şi, în acelaşi timp, convingerea că tableta nu poate decât să ajute la dezvoltarea intelectuală a propriului copil. Nu a mai fost nevoie. Data următoare când ne-am văzut, eram la o masă, alături de copil. Puştiul intrase într-o serie de întrebări „în cascadă“, parţial urlate, adresate mamei sale. Apoi, a avut loc un moment de magie. Mama sa a scos tableta şi s-a făcut linişte. Până am plecat. „Tu ştii câte chestii a învăţat de când o foloseşte?“, mi-a spus Ruxandra, începând o listă impunătoare. Pentru ca tot ea să mă întrebe, privind la faţa pierdută a copilului în momentul în care i-a cerut să-i returneze „jucăria“: „Auzi, tu crezi că-i poate face rău?“. N-am ştiut ce să-i răspund.

Să zâmbim. „Epidemie de telefoane mobile s