Steaua a castigat meciul disputat in deplasare la Ceahlaul Piatra Neamt, scor 2-0, datorita a doua reusite superbe ale lui Adi Popa si Nicusor Stanciu. Este prima victorie pe care Steaua o obtine in Liga 1 dupa o pauza de o luna si jumatate.
Fara victorie in ultimele patru meciuri din Liga 1, Steaua a inceput in forta la Piatra Neamt si a avut nevoie de doar 8 minute pentru a deschide scorul.
Adi Popa a finalizat o actiune superba cu un sut trimis cu piciorul stang la coltul lung si a ajuns la al patrulea gol din acest sezon.
Steaua a continuat sa controleze jocul si a avut o posesie net superioara, insa pericolul a venit la fazele fixe, in care Szukala a fost imperial. Fundasul central a trimis de doua ori pe poarta, iar cand Jovici nu a intervenit s-a opus transversala.
Campioana s-a relaxat insa pe finalul reprizei, iar Ceahlaul putea profita. Golubovici si Marc au avut ocazii mari, dar Tatarusanu a fost excelent.
In cele din urma, la pauza scorul a fost 2-0 in favoarea Stelei dupa o reusita venita in minutul 44. Pasator la primul gol, Nicusor Stanciu si-a trecut in cont si un gol superb, sut de la 20 de metri direct in vinclu.
Superioritatea Stelei a continuat si in partea secunda, care a inceput cu doua ocazii mari: Stanciu a ratat singur cu portarul, in timp ce Piovaccari a ratat incredibil din doar sase metri. Popa a lovit si el bara, in minutul 85.
Stelistii au ales sa conserve rezultatul pe final de meci, in timp ce Ceahlaul nu a putut da o replica pe masura rezultatelor obtinute in turul campionatului.
Dupa acest rezultat, Steaua urca pe locul 2, cu 35 de puncte, in timp ce Ceahlaul este pe 7, cu 27 de puncte.
Etapa urmatoare, Steaua va primi vizita Astrei Giurgiu, in timp ce Ceahlaul va intalni Corona Brasov.
CEAHLAUL - STEAUA 0-2
@N