Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi jucători de la Rapid au fost bătuţi cu bâte într-un club de noapte din Bucureşti. Incidentul e confirmat de poliţie şi de cadrele medicale

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

UPDATE 19:40 Surse din Poliţia Capitalei au precizat pentru MEDIAFAX că au primit o sesizare vineri dimineaţă la ora 3.30, privind o altercaţie pe o stradă din Sectorul 2. Lukanovic şi un prieten ar fi petrecut într-un club, iar spre dimineaţă ar fi început să se manifeste zgomotos, strigând "Hai Rapidul!", motiv pentru care bodyguardul i-a poftit afară. Cei doi s-ar fi împotrivit şi ar fi fost scoşi din local forţat, ajungând în aceeaşi dimineaţă la Spitalul Floreasca, fără a rămâne însă internaţi. Totodată, nu s-a primit nicio plângere în urma acestui incident, au mai spus sursele citate.

Potrivit unor surse medicale, Lukanovic, care prezenta un traumatism cranio-facial uşor, şi prietenul său s-au prezentat singuri la spital, unde au rămas pentru aproximativ o oră - o oră şi jumătate.

MEDIAFAX

Intraţi în vacanţă până pe 14 ianuarie, jucătorii liderului din liga a doua, Rapid, au primit marţi din partea conducerii salariul pe luna octombrie. Darko Lukanovic (29 de ani) a ţinut să sărbătorească momentul şi, împreună cu mijlocaşul englez Rhemaa Obed şi alţi 3 prieteni, a mers joi seară în clubul Bellagio din Bucureşti. Euforic, atacantul de origine croată a intrat în conflict cu bodyguarzii, iar în urma incidentului jucătorii rapidişti au ieşit destul de şifonaţi. Prietenii lor au fost şi ei bătuţi, alegându-se cu leziuni mai numeroase decât Lukanovic şi Obed, însă nici unul nu este în stare critică.

"Darko nu a fost lovit la faţă, dar are dureri mari de spate", a declarat un apropiat al jucătorului sub protecţia anonimatului. Iniţial, Lukanovic a vrut să depună plângere la poliţie, dar după o discuţie cu patronul clubului, fotbalistul a renunţat şi a plecat acasă.

10 meciuri a jucat Lukanovic în acest sezon pentru Rapid, reuşind să marcheze două goluri

Lukanovic şi Rhemaa Obed i-au anunţat pe conducătorii clubului că

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 50 minute
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°