Au trecut 8 ani de când a dispărut Andreea Simon. La Miercurea-Ciuc e un ger de crapă pietrele. Miercurea-Ciuc e un oraş din România despre care nu aflăm că există decât atunci când acolo crapă pietrele. Andreea Simon a dispărut dintr-un oraş aproape invizibil. Era doar o fetiţă de 9 ani, pe care mama ei o trimisese la magazinul de peste drum, să cumpere nişte apă minerală, o smântână şi-o cutie de chibrituri. O vreme, cât au ţinut-o minte, jurnaliştii au numit-o „fetiţa cu chibriturile”. Apoi, când în judeţul învecinat a apărut cazul Elodia, i-au spus Andreei „Elodia de Harghita”. Ştiri mici, câteva rânduri. Poveste fără miză. Ca şi când copilul acesta n-ar fi avut niciodată viaţă în el...
Întâlnirea cu un câine de om
Când a dispărut, Andreea era în clasa a III-a. Învăţa tabla înmulţirii şi desena felicitări cu prinţese. Pe coperta de plastic a carnetului ei de note, în care avea numai calificative de „foarte bine” şi „bine”, mâzgălise, cu o cariocă, inimioare şi steluţe. Ele sunt şi astăzi acolo, Andreea lipseşte de 8 ani.
Era un copil aşa cum sunt şi copiii voştri. Nici mai frumos, nici mai deştept, nici mai cuminte decât ei. Era un copil respectuos, în seara în care a dispărut i-a spus „săru’mâna” celui suspectat că a răpit-o şi ucis-o.
N-au muşcat-o câinii pe vreun teren viran şi n-a ieşit nimeni pentru ea, în stradă, ca să ceară dreptate. Din motive de neînţeles, dispariţia Andreei n-a mişcat pe nimeni, ca şi cum ar fi fost firesc ceea ce i s-a întâmplat. Ea s-a întâlnit cu un câine de om şi n-a mai ajuns acasă nici în acea seară, nici în acel an, nici în următorii opt. Şi n-o să mai vină niciodată acasă, însă lucrul acesta nu revoltă pe nimeni, pentru că Andreea a devenit, între timp, un copil invizibil. S-a evaporat din conştiinţele anchetatorilor şi din memoria celor care aflaseră vreodată de ea. În acea seară, de 15 decembri
