Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Simţul mirosului diferă cu până la 30% de la o persoană la alta

Publicat in Mediafax, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Fiecare persoană interpretează mirosurile în mod diferit, datorită celor 400 de receptori existenţi la nivelul nasului, au precizat cercetătorii americani într-un studiu publicat în revista Nature Neuroscience.

Cercetătorii americani au descoperit recent că, datorită celor 400 de receptori olfactivi de la nivelul nasului, simţul mirosului diferă chiar şi în proporţie de 30% de la o persoană la alta, informează dailymail.co.uk.

Astfel, modificările aduse până şi unui singur receptor olfactiv pot influenţa modul în care o persoană percepe mirosul unui parfum, al unui pahar cu vin sau al unei bucăţi de brânză, de exemplu - iar aceste mirosuri pot fi percepute extrem de diferit de la o persoană la alta.

"Pentru diferite produse, există o mare diferenţă între ceea ce miros alţii şi ceea ce miros eu. Gradul de variabilitate a fost cu adevărat surprinzător - 30% dintre receptori diferă între două persoane alese la întâmplare. Este o proporţie destul de ridicată", a declarat Joel Mainland, expert în biologie moleculară la Monell Chemical Senses Centre, din Philadelphia.

Schimbarea unui anumit receptor înseamnă că unii oameni percep un anumit tip de steroid ca miros de santal, în timp ce pentru alţii, acesta ar putea avea miros de urină.

"Este un lucru foarte diferit. Ceea ce pentru o persoană este un miros delicat şi plăcut, prin schimbarea unui singur receptor, pentru altă persoană este un miros foarte puternic de urină", a afirmat Joel Mainland.

Cercetătorii au clonat 511 receptori olfactivi şi i-au introdus în celule-gazdă din laborator, apoi au evaluat modul în care fiecare receptor a reacţionat la 73 de mirosuri diferite.

Testele au identificat 28 de moduri diferite în care fiecare gamă de receptori reacţionează la mirosuri.

Echipa a folosit modele matematice pentru extrapolarea descoperirilor, ajungând la concluzia c

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 7 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 9 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 11 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 9 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 9 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 8 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 13 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 11 ore
Premierul Edi Rama a confirmat interdicţia, ca parte a unui plan mai amplu de a face şcolile mai sigure, după o întâlnire cu grupuri de părinţi şi profesori din întreaga ţară. „Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista n

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°