Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Le Monde": Visul românesc al tinerilor din Republica Moldova-Unirea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Visul românesc al tinerilor din Republica Moldova- acesta este titlul unui articol publicat în Le Monde, unul din cele mai importante cotidiene franceze, şi în care se vorbeşte de dorinţa de Unire a tinerii generaţii, de raptul Basarabiei şi de presiunile Rusiei. Francezii demonstrează încă odată că sunt alături de români în momentele cheie ale istoriei noastre.

"Aproape 10 000 de oameni au ieşit în centrul Bucureştiului", scrie publicaţia franceză despre marşul de pe 20 octombrie şi în timpul căruia s-a cerut ca Unirea României cu Republica Moldova să devină prioritate naţională.

Mesajul a fost preluat de preşedintele României şi apoi de către reprezentanţi ai tuturor partidelor politice, fiind pentru prima oară când aceştia reuşesc să se reunească la parlament pentru un interes naţional.

Autorul discută cu Vitalie Prisăcaru, un tânar din Republica Moldova student la Bucureşti. El face parte dintr-o organizaţie de tineri care susţine reunirea celor două state româneşti.

"Un apartament modest pe strada Academiei, în centrul oraşului Bucureşti. Aici un birou mic, câteva calculatoare şi o mână de tineri din Republica Moldova şi România adunaţi în jurul unei idei: reîntregirea ţării lor" scrie Le Monde.

"Potrivit Autorităţii Naţionale pentru cetăţenie, peste 350 000 de paşapoarte româneşti au fost acordate .

Operaţiunea a început în anul 2009, sub conducerea preşedintelui român Traian Băsescu, care sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova" şi mai departe, am să completez eu, prin reunirea cu România.

"Teritoriu românesc, Republica Moldova a fost anexată de către Imperiul Sovietic după cel de al doilea război mondial."

"Ideea de reunificare cu patria mamă, ţara vecină România, nu a fost niciodată în programul politicienilor moldoveni, dar integrarea europeană a Român

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 17 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°