Charlie şi Virginia s-au cunoscut într-o sală de box. Geniul şi-a dat imediat seama că fata e “oarba” din “Luminile Oraşului”
Afară-i cald, în sală-i şi mai şi! Fum, de-l tai cu gateru’. Se suduie, se scuipă, se muşcă din prosop. Lumea boxului din Los Angeles fierbe, în istă vară a lui 1928. Lume, claie peste grămadă. Destule dame. La un cioc de barză de ring, un tip, aşa, cam pe la al optulea lustru de viaţă, pare cel mai concentrat spectator. Notează gesturile, schiţează eschivele, tropăie din pingele imitînd tipii în şort din faţa lui. O gazelă nantă’, cu ochelari, se apropie de a sa bancă. Bate-n 20 de primăveri. Tupeu cît caru’. Taie aerul cu mîna-n-mănuşată şi zice, scurt: “Permiteţi a mă introduce! Virginia, domnişoara Virginia Cherrill, din Illinois!”. Bărbatul se întoarce mai mult de politeţe, dar, cînd o vede, faţa i se luminează. Gata! Ea e! Are personaj! Are “oarba”!
CC: “Goana după aur”, “Circul”…
Tipu-i Charlie Chaplin. Are nouă filme la activ, dintre care vreo trei, “Puştiul”, “Goana după aur” ori “Circul” sînt capodopere. Coace-n minte ceva tare. Vrea să-i zică “Luminile Oraşului”. O comedie dată-n dramă şi viceversa. A tras la sală pentru că va turna şi scene de box, nu vrea să fie afon. Lui, “Vagabondului”, îi trebuie florăreasa, “oarba”. A dat anunţ, se iţiră candidate, dar nu pe al său plac.
Domniţa-i Virginia Cherrill. Ştie cu se se haleşte lumea filmului, dar nu-i Bette Davis. Ochiul lui Chaplin, însă, nu dă greş. Ea e aleasa!
Se pune pe scris. În şase săptămîni scenariul e gata. Cherrill semnează contractul pe 1 noiembrie 1928. E mioapă, s-a născut, parcă, pentru rol. Nu ştie, însă, la ce s-a înhămat. Chaplin e cel mai perfecţionist om din lume. Vrea ca scena de final să iasă perfect. Mai mult ca perfect! “Doriţi flori, domnule?”, este replica. Nu-i place! Mai trage o secvenţă. Aceeaşi! Şi încă una! Şi încă una!
