În curând, la Certej, în judeţul Hunedoara, s-ar putea începe exploatarea aurului pe bază de cianuri, după ce compania canadiană Eldorado Gold Corporation a primit un aviz de mediu.
Compania canadiană ar urma să extragă anual, folosind cianuri, patru tone de aur şi peste 20 de tone de argint. Mai are nevoie doar de o autorizaţie de construcţie pentru a redeschide mina. Activiştii pentru protecţia mediului au semnalat mai multe nereguli în privinţa acestui proiect.
Primul semnal de alarmă a fost tras în luna septembrie, când avizul de mediu al companiei a fost retras pe motiv că ar fi fost obţinut ilegal.
Apoi, ONG-urile susţin că exploatarea, ce presupune folosirea a peste 1.600 de tone de cianuri de sodiu, se va face pe o suprafaţă de 450 de hectare, suprapunându- se peste un sit natural protejat. Pe lângă aceste nereguli, oamenii din zonă se tem să nu se repete accidentul teribil petrecut la mina de la Certej în urmă cu 42 de ani.
Pe 30 octombrie 1971, s-a rupt digul lacului în care erau stocate sute de mii de tone de reziduuri de la exploatarea minieră şi un val uriaş s-a prăvălit peste localitate, înghiţind oameni, animale şi case deopotrivă. Oficial, s-au consemnat 89 de morţi şi 31 de dispăruţi, iar supravieţuitorii s-au chinuit în anii ce au urmat cu boli cauzate de mâlul roşu îmbibat cu substanţe toxice.