Despre cazul jurnalistei Oana Moisil, împiedecată de către jandarmi (la “sugestia” SPP) să-i pună întrebări incomode premierului Victor Ponta, am scris săptămâna trecută. Incidentul se înscrie într-o listă lungă de agresiuni, ameninţări şi intimidări la adresa libertăţii de exprimare şi a dreptului cetăţenilor de a fi informaţi, care face obiectul unei monitorizări care va ajunge pe masa organismelor europene de profil.

Între timp, un grup de 10-15 lucrători în presă, care au mai rămas activi în ceea ce a fost la un moment dat APPC (Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj), a emis un comunicat de presă care “face apel la Jandarmerie şi la celelalte forţe de ordine să nu se lase intimidate de cei care se declară jurnalişti și, în numele libertății de exprimare, servesc altor scopuri decât serviciul public pe care îl presupune meseria de jurnalist” (comunicatul integral aici, pe pagina de Facebook a APPC). Conform acestui grup, cei care reflectă agenda civică “nu pot fi considerați jurnaliști, chiar dacă publică în mod constant în diverse publicații sau new media”. Maximul ipocriziei este invocarea principiului relatării echidistante, ca pretext pentru repudierea din rândul ziariştilor a celor care urmăresc subiectele de pe agenda civică!

În cartea “Afacerea Roşia Montană”, în capitolul rezervat modului în care acest subiect a fost reflectat în mass-media, exemplific pe larg modelul după care, folosind acelaşi pretext – principiul echidistanţei – realitatea a fost denaturată şi minciuna transformată în adevăr (mediatic). Nimic nou sub soare: nu e deloc surprinzător că o parte a autorilor comunicatului sunt lucrători în instituţii media care s-au alăptat din greu din banii RMGC. Complici şi beneficiari direcţi ai comunicatelor companiei transformate în articole, respectivii lucrători în presă au tupeul şi neruşinarea să invoce principiul echidistanţei!