Radu Beligan este sinonim cu teatrul, pe care-l slujeşte şi la cei 90 de ani ai săi. Într-un dialog "Verde-n faţă cu Marius Tucă", maestrul Radu Beligan a acceptat să-şi dezvăluie secretele pentru cititorii Jurnalului Naţional.
Marius Tucă: Cât de importantă e bunătatea în lumea în care trăim? Ne poate ajuta să supravieţuim la atâta răutate?
Radu Beligan: Nenorocirea este că e atât de importantă, încât oamenii ar trebui să facă orice ca s-o poată căpăta, pentru că fără asta oamenii nu pot să ducă o viaţă adevărată. Asta pe care o duc ei nu e viaţă, mi-e şi milă de ei!...
Se chinuiesc? Da, sunt nişte oameni chinuiţi.
Cum vedeţi că e lumea, domnule Beligan? Ce vrea ea? Că uneori nu o mai înţelegem deloc. Am din când în când o speranţă că ar veni cineva, un Mesia, care să aducă lumea asta la înţelegere, pentru că aşa de divizată ca acum n-a fost niciodată. Am mare încredere în Barack Obama, mare! În ultimele două luni l-am urmărit zi de zi, parcă era fratele meu, să văd dacă învinge. E un băiat extraordinar, e unicat pe această lume. Dacă el încearcă şi va putea să facă lumină nu numai în ţara lui, ci peste tot...
Credeţi în oamenii providenţiali? Iertaţi-mă, şi eu cred asta, dar nu suntem cumva nişte naivi? Chiar dacă suntem naivi, e frumos că gândim aşa.
Care sunt mai frumoase, întâlnirile sau despărţirile? Sunt disperat ori de câte ori trebuie să mă despart de cineva. Sunt disperat! Nu suport asta, nu ştiu cum să fac să evit despărţirile. Când trebuie să conduc pe cineva la avion, dintre cei dragi, pentru mine e chinul dracului! Prefer să nu mă duc, le spun să nu se supere, dar, pentru mine, momentul ăla e prea dur, în ultima secundă, când el trece în partea cealaltă... Prefer să ne depărţim aici, la mine.
Mie cele mai dureroase mi se par despărţirile din gară, mai ales din gări
