Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care este valoarea medie a șpăgii în România pentru actul medical condiționat

Publicat in Gazeta de Navodari, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Valoarea medie a plăților informale în cazurile de condiționare a actului medical în România este de 424 de lei (aproximativ 95 de euro), potrivit unui studiu publicat sâmbătă de sindicatul Federația Solidaritatea Sanitară efectuat cu un eșantion reprezentativ de 2.376 de angajați din sistemul sanitar românesc. Potrivit studiului, numai 6% dintre respondenți au recunoscut existența condiționării actului medical de aceste plăți, însă acest procent “este mult mai mic decât cel indus de frecvența cu care acest aspect este vehiculat”. “Procentul de aproape 6% este îngrijorător atunci când vorbim de condiționarea actului medical, aceste cazuri înscriindu-se în categoria a ceea ce opinia publică desemnează drept șpagă”, se afirmă în concluziile studiului Federației Solidaritatea Sanitară referitor la salarizarea în sistemul medical românesc. Valoarea medie a sumelor obținute în cazul condiționării actului medical (ca medie a valorilor indicate de cei 6% dintre respondenții care au arătat existența condiționării actului medical) este de 424 lei, evidențiază studiul. Pe de altă parte, 37% dintre respondenți au recunoscut existența unor “plăți informale voluntare făcute de pacienți către personal”, cuantumul mediu al acestora fiind calculat la 166 de lei (aproximativ 35 de euro). “Marea majoritate (92%) a salariaților care au indicat existența plăților informale consideră inechitabil ‘sistemul plăților informale’. Principalii beneficiari ai plăților informale sunt medicii, urmați de asistenții medicali. Majoritatea medicilor consideră că beneficiază de plățile informale/onorariu medicii și asistenții în timp ce majoritatea asistenților consideră că beneficiază doar medicii”, evidențiază studiul. De asemenea, 50,3% dintre respondenți consideră că sistemul plăților informale trebuie înlocuit de un sistem eficient de asigurări de sănătate, care să genereze finanțarea suplimentar

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 28 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°