News Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, în şedinţa de vineri a conducerii PNL, că a discutat cu premierul Victor Ponta iar acesta a venit cu "o idee stupidă", şi anume ca liderii USL şi miniştrii să se pronunţe împotriva legii privind amnistia, dar proiectul să treacă în Parlament, notează "Gândul".
"Ministrul Cazanciuc va veni luni în Parlament la Comisia Juridică pentru a discuta despre proiectul legislativ. Cazanciuc a cerut deja Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să-i trimită o informare despre situaţia din închisori. Surse parlamentare au declarat pentru gândul că ministerul va insista pentru scăderea pedepselor pentru care se va aplica legea amnistiei şi graţierii. Crin Antonescu susţine că Victor Ponta şi PSD vor încerca să impună proiectul legislativ privind amnistia şi graţierea în Parlament cu ajutorul Ministerului Justiţiei. Proiectul ar urma astfel să fie adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, după ce primeşte şi girul ministrului Cazanciuc", se arată într-un articol publicat de "Gândul".
Liderul PNL
şi-a informat colegii de partid asupra intenţiilor celor din PSD, atrăgându-le atenţia că deputaţii PNL vor trebui să voteze în bloc împotriva acestui proiect, iar dacă se va vota secret, vor trebui să părăsească sala.
Surse din PNL au declarat pentru "Gândul" că Antonescu le-a spus că este posibil ca deputaţii PDL să voteze alături de PSD pentru acest proiect de lege, iar ulterior să dea vina pe PNL pentru acest vot, dacă procedura de vot ar fi una secretă în plenul Camerei Deputaţilor.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
News Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, în şedinţa de vineri a conducerii PNL, că a discutat cu premierul Victor Ponta iar acesta a venit cu "o idee stupidă", şi anume ca liderii USL şi miniştrii să se pronunţe împotriva legii privind amnistia, dar proiectul să