Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonezele ne-au trimis acasă

Publicat in Click, duminică 15 decembrie 2013 ·

Fetele noastre au condus majoritatea partidei, dar pe final au avut nouă minute în care nu au marcat niciun gol.

România a repetat scenariul turneului final din 2011 şi a fost eliminată în faza optimilor de finală. În partida de la Novi Sad, "tricolorele" au început slab, iar polonezele au condus cu 2-0 imediat după debutul jocului. Însă, elevele lui Tadici s-au redresat şi au preluat repede conducerea (5-4) şi nu au mai cedat supremaţia pe tabelă până în minutul 54.

Apoi, a început dezastrul, sportivele noastre înregistrând nouă minute fără să înscrie. Degeaba a mai încercat Cristina Neagu, cea care a fost cea mai bună marcatoare a noastră, cu zece reuşite, iar selecţionata României a ratat şansa de a ajunge în sferturile competiţiei, obiectivul impus de Gheorghe Tadici. În această fază ar fi trebuit să jucăm cu Franţa, echipă ce ne-a bătut la începutul lunii în finala turneului amical de la Ile de France Paris (27-22). În aceste condiţii, România rămâne cu plamaresul celor trei medalii mondiale obţinute de-a lungul timpului (aur în 1962, argint în 1973 şi 2005) şi se laudă cu performanţa de a fi singura echipă naţională feminină din lume care a participat la toate turneele finale ale CM, începând cu anul 1957.

Tolnai: «Nu suntem Superman»

Portarul României, Talida Tolnai, a declarat la finalul meciului că adversarele le-au surprins şi le-au dominat psihic. "Nu am cuvinte, suntem foarte triste. Nu ne aşteptam la şa ceva, iar echipa suferă foarte tare. Îmi pare foarte rău că nu ne-am calificat. Am jucat bine în prima repriză, apoi am căzut. Au început să vină peste noi, să dea goluri şi ne-au demoralizat. Foarte multe goluri luate şi nici noi portarii nu suntem ca Superman, să facem noi totul...Parcă intrăm în panică atunci când nu ne iese jocul. Ne-au dominat psihic! Ar trebui să căutăm tot timpul soluţii, nu să ţipam. Daca vine o stare nega

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°