Selecţionata arbitrilor din Olt a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Cupa Prieteniei, ce a avut loc în Sala Sporturilor din Chiajna.
Competiţia, organizată de Comisia Centrală a Arbitrilor, în colaborare cu Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti, a strâns laolaltă arbitri din toate colţurile ţării, la start prezentându-se 24 de echipe. Selecţionata Arbitrilor din Olt, din care au făcut parte Marius Stoica, Paul Cocorăscu, Doru Zamfir, Robert Dumitru, Viorel Calotescu, Gabriel Jianu şi Zoltan Erdei, a fost în grupă cu echipele din Mureş, Prahova şi Mehedinţi. Arbitrii din judeţ au pierdut meciurile cu Mureş (scor 0-4) şi cu Prahova (scor 0-2) şi au obţinut un rezultat de egalitate, scor 6-6, cu Mehedinţi, golurile echipei noastre fiind marcate de Cocorăscu, Viorel Calotescu, Zoltan Erdei (de trei ori) şi Zamfir.
Arbitrii olteni au încheiat competiţia pe locul al şaisprezecelea, după ce au învins Vrancea cu scorul 3-2, marcatori fiind Cocorăscu (de două ori) şi Calotescu. Zoltan Erdei, cel care a avut iniţiativa ca şi arbitrii din Olt să participe la această competiţie, care a ajuns la ediţia a XII-a, spune că participarea la Cupa Prieteniei este benefică.
„Organizarea a fost foarte bună, mai ales că au fost foarte multe echipe din ţară, 24 de judeţe trimiţându-şi selecţionate la Cupa Prieteniei. Este o bucurie şi o mândrie pentru noi că ne-am aflat printre aceste echipe şi că am putut răspunde invitaţiei primite din partea oficialilor Comisiei Centrale a Arbitrilor. A fost un bun prilej de a ne cunoaşte mai bine, am stabilit noi relaţii. Meciurile au fost aprig disputate, ambiţiile noastre au fost foarte mari, în anumite momente s-au depăşit limitele regulamentului”, a spus Zoltan Erdei.
Acesta regretă însă că a putut strânge doar şase-şapte arbitri din judeţ pentru a participa la această competiţie.