200.000-300.000 de ucraineni au participat la o nouă manifestaţie uriaşă în Piaţa Independenţei din Kiev, a treia de o asemenea amploare de la refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna un acord de asociere cu UE la sfârşitul lui noiembrie, care a preferat în schimb o consolidare a cooperării cu Moscova.
Alături de ei, senatorul repulican, un fost candidat în alegerile prezidenţiale americane John McCain, dar şi senatorul democrat Christopher Murphy, i-au asigurat de susţinerea Statelor Unite.
- America este cu voi
”America este cu voi!”, le-a spus McCain de pe scena din Piaţa Independenţei, cunoscută şi sub numele de Maidan, după care a spus în ucraineană ”Salut Ucraina! Salut Maidan!”.
Anterior, el s-a întâlnit cu Evghenia Timoşenko, fiica opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, un fost premier, cu care a discutat despre posibilitatea impunerii unor sancţiuni reprezentanţilor regimului lui Viktor Ianukovici.
Statele Unite, care şi-au exprimat solidaritatea faţă de opoziţie, au anunţat în cursul săptămânii că reflectează la eventuale sancţiuni împotriva unor oficiali ucraineni, în urma reprimării de către poliţie a manifestanţilor.
Europenii, care şi-au exprmat şi ei susţinerea faţă de opoziţia ucraineană, au anunţat duminică o suspendare a lucrărilor în vederea unui acord de asociere cu Ucraina, din cauza lipsei unui angajament clar din partea preşedintelui Ianukovici de a semna acest document.
Bruxelles-ul a anunţat Ucraina că o continuare a negocierilor depindea de un "angajament clar în vederea unei semnări, (dar) n-a primit vreun răspuns" în acest sens, a declarat comisarul european pentru Extindere Stefan Füle, într-un mesaj postat pe Twitter.
"Ucraina: prăpastia se adânceşte între vorbele şi faptele preşedintelui şi Guvernului cu privire la acordul de asociere", a adăugat el.
Reacţionând faţă