UPDATE. La protestul organizat în Piaţa Universităţii, faţă de modificările aduse Codului Penal şi legii amnistiei, s-au strâns s-au strâns până acum aproximativ 200 de persoane.
Alina Mungiu Pippidi şi Nicuşor Dan s-au alăturat protestatarilor.
----
Pagina de Facebook "Uniţi Salvăm", vocea neoficiala a comunităţii ce protestează faţă de proiectul minier de la Roşia Montana, a anunţat că va organiza duminică, 15 decembrie, un protest în Capitală, faţă de modificarile aduse la Codul Penal si legile adoptate in aceasta saptamana de Camera Deputatilor. Evenimentul intitulat "Protest impotriva puslamalelor din Parlament" este programat pentru duminică, in Piata Universitatii, de la ora 16:00, si pana la aceasta ora aproximativ 4000 de persoane au anuntat ca vor participa.
„Marţi 10 decembrie 2013 va rămâne în istoria României ca ziua în care democraţia pentru care s-a murit în decembrie 89 a fost subminată chiar de cei au rolul să o întreţină. Sigur, a picat legea minelor şi cea a lobby-ului (care ar fi legalizat traficul de influenţă), dar noul cod penal favorizează infractorii parlamentari, la fel ca şi legea amnistiei. Modificările aduse legii aministiei şi codului penal dau mână liberă la furat camarilei care ne parazitează şi ne transmite un mesaj destul de simplu nouă, fraierilor plătitori de taxe: „căraţi-vă sau suportaţi-ne şmenurile”, scrie pe pagina sa de Facebook.
UPDATE. La protestul organizat în Piaţa Universităţii, faţă de modificările aduse Codului Penal şi legii amnistiei, s-au strâns s-au strâns până acum aproximativ 200 de persoane.
Alina Mungiu Pippidi şi Nicuşor Dan s-au alăturat protestatarilor.
----
Pagina de Facebook "Uniţi Salvăm", vocea neoficiala a comunităţii ce protestează faţă de proiectul minier de la Roşia Montana, a anunţat că va organiza duminică, 15 decembrie, un protest în Capitală, faţ