Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO!!! Vrancenii aduc Crăciunul la Academia Romană din Roma

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 16 decembrie 2013 ·

Teodora Badiu şi Iulian Stoica, încantand publicul cu cantece şi colonde romaneşti “Noi am fost primii care am emigrat şi din acest motiv acum, cei care scot capul în domeniul artelor suntem tot noi mai mulţi”, ne-a spus Cristi Merchea, editorul Ziarului Emigrantul, care a expus fotografii din Vrancea la Academia Romană din Roma

Focşăneanca Teodora Badiu, fostă componentă a Corului “Pastorala”, şi Iulian Stoica, un tanăr promiţător din Ploscuţeni, au încantat audienţa la Academia Romană de la Roma sambătă seara printr-un concert de colinde şi cantece populare. Într-o interpretare deosebită, cu recitări în limbile romană şi italiană, vrancenii au impresionat şi emoţionat un public de peste 200 de persoane care a umplut sala de concerte, italienii fiind captivaţi de frumuseţea cantecelor romaneşti. Povestea de viaţă a lui Iulian Stoica este una deosebită. Deşi nu vede, acesta este singurul elev român care a reuşit să intre la liceul de muzică “Farnesina” din Roma, al treilea pe listă. Vrancenii au fost vedetele spectacolului intitulat “Vă aducem Crăciunul” care a debutat cu o expoziţie de icoane şi picturi ale maestrului Constantin Udroiu şi ale şcolii pe care o conduce: Fucina d’Arte „Nikopedia”, la care a fost prezent Ambasadorul României la Sfântul Scaun, Excelenţa Sa, Bogdan Tătaru-Cazaban, de loc din Focşani. La eveniment a participat şi ambasadorul României la Roma, E.S. Dana Constantinescu, dar şi consilierul economic al Ambasadei noastre care e tot vrâncean, Marius Cristea. Acesta este, de altfel, cel care a facilitat înfrăţirea, în urmă cu o lună, a localităţii Jariştea cu o comună din Campania. Artiştii vranceni au primit flori şi plachete din partea ONG-ului „Un mondo sereno” de la Latina, prin reprezentanţii săi Daniel Chechedi, Alina Cărăbuş şi Claudia Dobeşteanu. Vrancea a fost reprezentată şi prin imagini printr-o expoziţie de 70 de fotografii expu

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

O pădure a fost incendiată în Grecia, din cauza unor focuri de artificii

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lângă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sâmbătă pompierii, relatează AFP. "Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune,

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, condamnaţi la închisoare în Elveţia pentru exploatarea angajaţilor casnici

News.ro acum 2 ore
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, au primit pedepse cu închisoarea în Elveţia, pentru exploatarea personalului adus din India pentru a lucra la vila lor din Geneva, transmite BBC. Prakash şi Kamal Hinduja, precum

Rapperul iranian Toomaj Salehi a scăpat de condamnarea la moarte. Curtea Supremă a anulat sentința

Ziare.com acum o ora
Curtea Supremă iraniană a anulat condamnarea la moarte pronunţată împotriva rapperului Toomaj Salehi, pentru acuzaţii legate de protestele din 2022-2023, a anunţat, sâmbătă, avocatul acestuia pe X, relatează Reuters. Nu a fost făcut niciun anunţ ofi

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 5 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°