Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu îi aduce acuzații dure lui Victor Ponta: A avut idei stupide (AUDIO)

Publicat in Ziarul Profit - Arges, duminică 15 decembrie 2013 ·

Liderul PNL, Crin Antonescu, i-a adus acuzații dure premierului Victor Ponta, despre care a spus că a avut idei stupide, relatează B1 TV.

Acuzațiile au fost făcute în timpul ședinței Biropului Permanent al PNL.

Cât despre Legea amnistiei, ”i-am spus limpede primului ministru că deși există motive, rațiuni pentru a discuta serios despre o lege a amnistiei eu nu cred că acest lucru trebuie făcut în fugă în condițiile în care primul ministru nu e în țară și în condițiile în care nu există un aviz al Ministerului Justiției. Deci ori facem o lege care să poată fi prezentată și apărată în fața opiniei publice, lege pe care să ne-o asumăm cu toții ori dacă nu noi nu suntem de acord pentru că exista riscul de a fi folosi propagandistic o astfel de lege este enorm având în vedere că printre posibilii beneficiari ai unei asemenea legi ar fi un Adrian Năstase, un Voiculescu, domnul Fenechiu de la noi, domnul Nichita, domnul Dragnea problema având în vedere că intră Voiculescu, Fenechiu de la noi, Dragnea și alții deși cu toții avem opiniile noastre despre cum acești oameni au ajuns să fie condamnați”, a aspus Antonescu.

Totodată, liderul PNL a afirmat că este posibil ca Legea amnistiei să fie trecută, marți, de către PSD.

Nu în ultimul rând, acesta a subliniat faptul că Partidul Național Liberal trebuie să ia o poziție.

 

 

Liderul PNL, Crin Antonescu, i-a adus acuzații dure premierului Victor Ponta, despre care a spus că a avut idei stupide, relatează B1 TV.

Acuzațiile au fost făcute în timpul ședinței Biropului Permanent al PNL.

Cât despre Legea amnistiei, ”i-am spus limpede primului ministru că deși există motive, rațiuni pentru a discuta serios despre o lege a amnistiei eu nu cred că acest lucru trebuie făcut în fugă în condițiile în care primul ministru nu e în țară și în condițiile în care nu există un aviz

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 7 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 12 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 11 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 10 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 8 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 13 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 10 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

13°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
mie.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/10°
mar.

8°/15°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°