Foto Silviu Matei După aceea sunt doar nişte CNP-uri în call-centere anonime, care pot fi „vânduţi“ ca oricare altă marfă.
Am plecat de la o ştire de acum două săptămâni, când grupul francez Axa, unul dintre cei mai mari giganţi din industria asigurărilor din lume, a anunţat că renunţă la piaţa românească după nici trei ani de activitate.
Informaţia a trecut neobservată, nu a prins podiumul ştirilor zilei, cu toate că este extrem de importantă pe termen lung pentru România, deoarece arată că un gigant mondial nu vede un potenţial de creştere a pieţei de asigurări, şi a României, suficient ca să merite să fie aici pe termen lung.
Operaţiunile, de fapt tot portofoliul de clienţi cu asigurări de viaţă care a fost atras în doi ani şi jumătate, a fost vândut către Astra, grupul de asigurări deţinut de omul de afaceri român Dan Adamescu. Între 30.000 şi 50.000 de clienţi români fac obiectul acestei tranzacţii.
Din 2011, când a intrat pe piaţa românească direct cu asigurări de viaţă, Axa a promis românilor că o să redefinească standardele în asigurări în România şi că pot avea încredere în unul dintre cele mai mari grupuri din lume, un gigant care are prime anuale de 90 miliarde de euro, de două ori cât veniturile bugetului de stat al României. Activele deţinute de Axa sunt de 1.000 de miliarde de euro, comparativ cu 35 de miliarde de euro rezerva valutară a statului român, deţinută de BNR.
30.000 de români au crezut lucrul acesta şi au devenit clienţi ai Axa. Nu pentru că grupul francez avea oferte mai bune decât ceilalţi competitori, ci pentru că au crezut în numele Axa, că peste 15-20 de ani, cât era contractul de asigurare, poliţa lor va fi valabilă, onorată de Axa, care are un nume în această lume. Axa era o garanţie, mai ales într-o perioadă în care aproape nimic nu mai este sigur.
După nici trei ani, grupul france