Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calea Victoriei împotriva lui Victor Ponta

Publicat in Academia Catavencu, luni 16 decembrie 2013 ·

La momentul de maximă participare, peste 2000 de oameni au strigat astăzi împotriva Guvernului și pentru dizolvarea Parlamentului. Știm sigur că frumoasa adormită din PNL era vizitată de Moș Ene, dar oare Victor Ponta a auzit și el ceva? Dacă avea televizorul deschis la RTV, postul tovarășului său cu ochi albaștri, cu siguranța că nu. Totuși, acesta este un nou moment în care mă simt dator să-i aduc aminte cum cerea el demisia lui Boc și Băsescu prin ianuarie 2012, când câteva sute de oameni (care în mintea celor de la Antena 3 erau sute de mii) protestau prin Piața Universității. Bine, a mai uitat el de pe-o zi pe alta ce promitea… După toamnă urmează, evident, iarna Pentru cea de-a doua oară în acest an, mă simt dator să le cer scuze celor de la Uniți Salvăm. De data aceasta, pentru replica acidă la adresa lor într-un articol de marți, când eram nemulțumit că ei juisau că picase Legea Minelor, în vreme ce parlamentarii își făceau vaccinuri de superimunitate prin Legea Amnistiei ori prin schimbările pe șestache ale unor prevederi care vizează conflictul de interese ori răspunderea penală din viitorul nou Cod Penal. Până la urmă însă, oamenii au înțeles, s-au mobilizat, și cu toate că au existat mai mulți protestatari de Facebook decât într-o stare de agregare fizică, a ieșit OK. Când am ajuns în Piață, la Fântână, pe la ora 5, erau în jur de 300 de oameni, care urlau de zor, într-un soi de protest cu de toate: unii cu Pungeștiul, alții cu Roșia, unii împotriva întregii clase politice, însă cel mai bine au prins scandările anti-Guvern și Ponta, la care toată lumea participa. Și asta, bănuiesc, nu doar pentru a se încălzi în fața frigului de afară care zici că fusese plătit de Voiculescu să se instaleze. În mare, cei mai mulți protestatari erau fețe cunoscute, de la manifestările ori marșurile din toamnă, dar am văzut și mai multe fețe care au prins, cu siguranță, și

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 54 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 2 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 59 minute
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°