Preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, este propunerea liberalilor pentru noua conducere a Ministerului Culturii, post rămas vacant după demisia lui Daniel Barbu. Parlamentarul oltean s-a făcut deja „remarcat” printr-o serie de gafe pe care le-a făcut în declaraţii.
Gigel Sorinel Ştirbu este propunerea liberalilor pentru postul de ministru al Culturii, după ce fostul ocupant al acestei poziţii, Daniel Barbu, şi-a dat demisia în urma unor declaraţii controversate. Surse din cadrul Uniunii Social Liberal susţin că decizia nominalizării lui Ştirbu ar fi fost luată, joi seară, în cadrul unei şedinţe restrânse a coaliţiei.
Ştirbu are 42 de ani şi a finalizat studii de teologie la Craiova. Ales deputat în circumscripţia electorală nr. 30 Olt, colegiul uninominal nr. 6, el este în prezent preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor şi a fost în 2007 şi secretar de stat în ministerul pe care ar urma să îl conducă. El a fost numit în acea funcţie de premierul de atunci, liberalul Călin Popescu Tăriceanu.
Gigel Ştirbu a devenit preşedinte interimar al PNL Olt, în luna iulie a acestui an, după ce toţi cei 25 de membri ai Biroului Politic Teritorial, alături de preşedintele filialei, Ioan Ciugulea, şi-au dat demisia. Deşi motivul oficial a fost imposibilitatea organizării alegerilor din cadrul organizaţiei judeţene, până la sfârşitul anului, au existat voci din interiorul PNL Olt care au acuzat o „manevră” din partea deputatului Ştirbu pentru preluarea controlului filialei.
Ştirbu - probleme cu limba română, dar mândru de numele său
Odată cu nominalizarea sa pentru postul de la Cultură, Gigel Ştirbu a păşit în reflectoarele presei centrale, chiar prenumele său ridicând mai multe semne de întrebare. În încercarea sa de a clarifica originile numelui său, deputatul oltean a „agresat” limba română.
„