Vrancea vrea să facă o figură bună la acest campionat şi să obţină unul din trofeele puse în joc Vrancea va juca alături de alte 23 echipe la „campionatul naţional” al arbitrilor
Selecţionata arbitrilor vranceni se luptă începand de azi la cea mai importantă competiţie organizată de Comisia Centrală a Arbitrilor, în colaborare cu Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti. Selecţionata Vrancei va participa la Cupa Prietenia, competiţie ce se va disputa în Sala Sporturilor din „Chiajna” şi în alte două locaţii situate langă Bucureşti. Şedinţa tehnică a competiţiei s-a desfăşurat joi seara la Hotel Ambasador din capitală, acolo unde s-au stabilit regulile întrecerii. Selecţionata Vrancei a fost repartizată în Grupa F, acolo unde va întalni selecţionatele din Teleorman, Satu Mare şi Vîlcea. Misiunea vrancenilor de a accede în sferturile de finală este una dificilă, dar nu imposibilă. Primele două clasate, plus patru echipe clasate pe locul trei, din cele şase grupe, merg mai departe. Primul meci al arbitrilor vranceni va avea loc azi de la 15.40, în compania colegilor din Teleorman. Apoi, la orele 18.00, Vrancea va juca cu Satu Mare, iar la 20.40 cu Vîlcea. Sîmbătă dimineaţa, arbitrii vrînceni vor juca în faza următoare a competiţiei, fie în turneul 1-16, fie în cel 17-24. Lotul formaţiei vrancene este format din următorii arbitri sau observatori: Ionuţ Aldea, Danilette Iorga, Mihai Gică, Octavian Bucătaru, Alexandru Mălinaş, Florin Diaconu, Cristi Voicu, Florin Nistor, Marian Covaci, Cosmin Milea. Antrenor este preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri, Cristian Rusu. Selecţionata Vrancei are ca obiectiv calificarea în sferturile de finală.
Trei ediţii memorabile
Arbitrii vranceni se află la a patra participare la această competiţie. În urmă cu cinci ani, la Brăila, selecţionata Vrancei a fost la un pas să obţină trofeul, dar a pierdut la lovi