În copilărie, a bătut mingea pe străzile din Teheran. Era un mingicar desăvărşit, dar şi un mare puturos. Apoi, lumea l-a catalogat drept un golan şi n-a mai vrut să audă de el.

Decăderea şi ascensiunea lui Ali Karimi par desprinse din filmele Hollywoodiene. „Dacă Ali Karimi era născut la noi, atunci ar fi ajuns căpitanul naţionalei României“. Citatul îi aparţine lui Ilie Balaci, cel care a lucrat cu unul dintre cei mai talentaţi mijlocaşi asiatici, la Al-Ahli Dubai, la începutul anilor 2000. Până să ajungă la petrodolarii din Emirate, Karimi a avut o viaţă în care a căzut şi s-a ridicat, precum eroii din filme. Până şi intrarea lui în lumea sportului-rege a avut un farmec aparte. Nefiind prieten cu munca, dar extrem de talentat, Karimi a preferat, mai întâi, futsalul. Juca la formaţia de fotbal în sală a celor de la Fath Teheran, atunci când norocul i-a zâmbit pentru prima dată. La finalul anilor ’90, Ali Parvin, antrenorul celor de la Persepolis, cel mai popular club iranian, a fost în tribune la un meci între echipele de futsal ale celor de la Fath şi Persepolis. A fost uimit de ce a văzut: un puşti căruia era imposibil să-i iei mingea şi care intra cu ea la picior până în poarta adversă. La final, Parvin le-a transmis, scurt, colaboratorilor săi: „Să mi-l aduceţi de mâine la antrenamente pe băiatul îmbrăcat cu tricoul cu numărul 8“. A fost momentul în care fotbalul l-a câştigat pe cel care avea să fie poreclit, ulterior, „Maradona din Asia“ sau „Jadugar“ (n.r. – Vrăjitorul în limba persană).

După ce a ajuns la Persepolis, Karimi a fost convocat şi la naţionala U-23 a Iranului. Aici, îşi înşira adversarii ca pe mărgele pe teren. Fiind foarte tehnic, era ţinta principală a adversarilor, care se răzbunau pe el prin faulturi criminale. De aici s-a născut şi un moment de răscruce din cariera lui Karimi. Aflat cu naţionala U-23 la un turneu amical,