Dacă îl vrei natural, proaspăt adus din pădure, bradul de Crăciun pare a fi anul acesta o investiție consistentă. Consistentă pentru că te va costa mult.
Cel puțin în aceste zile, comercianții sunt deciși să nu lase din preț. Poate că își vor schimba optica mai către Crăciun, când vor constata că le cam lipsesc clienții. Fără clienți erau în această dimineață și cele câteva persoane care vindeau brazi de Crăciun în Piața Ceair, cea mai mare piață agroalimentară din Pitești.
Am întrebat un comerciant, o doamnă, cu cât vinde bradul. Înălțimea brazilor o vedeți în fotografie. Ei bine, pentru un brad cu ghiveci cu tot (ghiveciul având rolul de suport) trebuie să scoți din buzunare 120 de lei! Unul fără ghiveci, te costă 80 de lei. „Scump, doamnă, scump!”, am replicat, plecând mai departe fără a cumpăra. Anul acesta mă voi mulțumi cu brăduțul artificial achiziționat dintr-un hipermarket acum ani de zile!