Tovarăşa profesoară de muzică tremura dirijând pe scena Casei Sindicatelor în timp ce noi, cei care făceam parte din corul şcolii, cântam cu entuziasm: ,,Pionierii României, şoimii patriei în zbor,/ Vă trimit cu bucurie, florile iubirii lor,/Pe pământul vitejiei, ne sunt anii fericiţi,/Ceauşescu şi copiii sunt prin dragoste uniţi!”.

După ce se termina, toți aplaudau frenetic reușita noastră. Pregătirile au fost draconice. Țin minte, la un moment dat, că unul dintre elevii de la vocea a doua nu era atent. Și profesoara a izbucnit: ,,Măi, dacă te trezește cineva noaptea la 12, trebuie să știi versurile fără greșeală: «Pe căi ce larg ni se deschid, pornim mereu ‘nainte/Cu pasul dârz și oțelit, și inima fierbinte/ Pentru patrie, pentru partid, pentru comunism înainte!»”. Da, țin minte și acum, după atâția ani. Nu prea înțelegeam atunci nici versurile, nici discursurile tovarășului Ceaușescu. Într-o zi, am stat să-l ascult. De vreme ce toți tovarășii profesori citau din el la cursuri, mă gândeam că trebuie să mă cultiv și eu şi să le spun: “Nu ați auzit ce a spus tovarășul Ceaușescu cu ocazia plenarei de săptămâna trecută?”. Așa că l-am ascultat. Nu prea înțelegeam rostul expresiilor de genul: “Este necesar să acționăm cu deplină fermitate a răspunderii pentru îndeplinirea în cele mai bune condițiuni a normelor de muncă, pace și prosperitate și pentru înaintarea României spre cele mai înalte culmi de glorie și civilizațiune spre comunism” (aplauze puternice, prelungite). S-a stins curentul în timpul discursului și m-am dus la mama și am continuat cuvântarea imitându-l în ce ar mai fi trebuit să spună. Mama s-a îngrozit văzând cât de bine îl imit. Mi-a zis: “Să nu mai faci asta că ne arestează pe toți”. Și așa ar fi fost dacă nu ar fi venit revoluția, că nu mă puteam abține. Îl imitam cu o dibăcie inimaginabilă și erau și bancuri supertari cu Ceaușescu. Î