Titlurile financiare de la cota BVB păstrează un discount de cel puţin 30% faţă de activele nete
Acţiunea SIF1 se tranzacţionează cu cel mai mare discount, respectiv cu 57% mai mic decât valoarea unitară a activului net
Prin prisma acestor reduceri, oferta de răscumpărare de un leu realizată de Fondul Proprietatea şi cerinţele acţionarilor ca până în vara lui 2015 acţiunile FP să ajungă la un discount de doar 15% faţă de VUAN par desprinse de realitatea pieţei româneşti
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) se tranzacţionează în prezent, alături de titlurile SIF Oltenia (SIF5), la cel mai mic discount faţă de valoarea unitară a activului net, însă acesta este încă de 31,62%, aproape dublu faţă de cel de 15% trasat ca sarcină administratorului Franklin Templeton la Adunarea Generală a Acţionarilor de luna trecută. Potrivit ultimei raportări a FP, activul net al Fondului se situează la 15,15 miliarde lei, VUAN-ul fiind calculat la 1,2432 lei/acţiune, iar la ultimul preţ stabilit la închiderea şedinţei de tranzacţionare de vineri de la Bursa de Valori Bucureşti de 0,85 lei/acţiune, discountul este de aproape o treime.
Deşi în această toamnă titlurile FP au fost propulsate pe noi maxime istorice în contextul derulării programului de răscumpărare aprobat la AGA din aprilie, Fondul continuă să se tranzacţioneze la discounturi mai apropiate de cel al celorlalţi emitenţi din componenţa indicelui financiar BET-FI de la BVB decât de cel de 15% trasat ca obiectiv de acţionariat la propunerea grupului american Elliott care prin Manchester Securities Corp. şi Beresford Energy Corp. controlează 15,87% din titlurile FP.
Oferta publică de răscumpărare derulată de Fond în perioada 15 octombrie - 14 noiembrie a.c., la preţul de un leu pe acţiune, s-a realizat, de asemenea, la un discount de 15% faţă de ultima valoare a activului net raportată înainte