Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul care şi-a violat timp de doi ani copilele, condamnat la 16 ani de închisoare

Publicat in Adevarul, duminică 15 decembrie 2013 ·

Marcel Lucaciu, monstrul de 43 de ani din localitatea sălăjeană Popeni, demascat că şi-a violat, în mod repetat, timp de doi ani, cele două fiice, acum în vârstă de 12, respectiv 10 ani, a fost condamnat la 16 ani de închisoare cu executare.

Soluţia a fost pronunţată săptămâna aceasta de judecătorii Tribunalului Sălaj, după trei luni şi jumătate de la trimiterea bărbatului în judecată. Instanţa a decis, astfel, condamnarea lui la doisprezece ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată şi continuată şi la patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest în formă continuată - pentru una dintre victimele sale, şi la zece ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată şi continuată, şi trei ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest în formă continuată, pentru cea de-a doua victimă. Instanţa a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului se află în concurs real şi ideal, astfel că a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de doisprezece ani de închisoare, sporită cu patru ani, adică şaisprezece ani de închisoare cu executare în regim de detenţie.

Deşi cele două fiice violate, aflate acum la Centrul Social Multifuncţional Cehu-Silvaniei, nu s-au constituit părţi civile în proces, instanţa a dispus plata sumei de câte 10.000 lei despăgubiri, cu titlu de daune morale. Sentinţa nu este definitive.

Reamintim că teribila faptă a ieşit la iveală la începutul lunii august 2013, după ce fiica mică a bărbatului, în vârstă de 10 ani, a fugit de acasă. În momentul în care a fost găsită şi întrebată de poliţişti de ce a recurs la acest gest, micuţa le-a povestit anchetatorilor despre abuzurile sexuale la care era supusă ea şi sora sa în vârstă de 12 ani tocmai de către cel care ar fi trebuit să le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 42 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°