Protagonistul unei mese îmbelșugate de Crăciun este porcul sau, mai bine spus, preparatele și bucatele tradiționale, precum toba, cârnații, caltaboșul sau sarmalele. Gospodinele care vor să pregătească așa cum se cuvine masa de Crăciun trebuie să știe că începând de vineri, 20 decembrie, va începe comercializarea cărnii de porc în Piața Moldovei din Focșani, până pe 24 decembrie, la ora 13.00.
După cum ne-a declarat Fănică Popa, șeful Administrației Piețelor Focșani, în piață va fi permis accesul pentru vânzarea cărnii de porc doar acelor producători care au abatorizat grăsunii. Începând de zilele trecute au fost primite cereri pentru un loc în acest sector special. ”Comercializarea cărnii de porc pentru Crăciun va începe pe 20 decembrie, până pe 24 decembrie. Condiția este că vor fi primiți doar cei cu abatorizare. Am pregătit 100 de mese, în interiorul Pieței, acolo unde s-au vândut de Paște și mieii. Deja am primit cereri”, ne-a declarat Fănică Popa. Acesta a precizat că porcii expuși spre vânzare vor fi controlați și de medicul veterinar din piață și, acolo unde se impune, se poate face și analiza cărnii pentru depistarea trichinei, pentru siguranța consumatorilor. De asemenea, vor fi verificate și documentele care însoțesc carnea.
De menționat că în această perioadă, echipe mixte de control, formate din medici veterinari şi specialişti în siguranţa alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, comisari de la Protecţia Consumatorilor, inspectori de la Direcţia de Sănătate Publică și ofiţeri de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean, vor controla comercianții de carne de porc. Animalele pot fi transportate doar dacă sunt identificate şi însoţite de certificate de sănătate, documente de mişcare emise de medicii veterinari şi documente pentru informaţii lanţ alimentar, în care sunt specificate tratamentele efect