Au trecut 83 de zile de la ultimul gol marcat de Ionel Dănciulescu (37 de ani) pentru Dinamo (4-0 cu Sănătatea Cluj, în cupă), 71 de zile de la ultima lui apariţie în tricoul “câinilor roşii” (1-1 cu Ceahlăul, în Liga I) şi 34 de zile de la conferinţa în care şi-a agăţat ghetele în cui. Cu toate acestea, “Corbul” încă nu s-a obişnuit cu ideea retragerii.
Libertatea: Te-ai adaptat la viaţa din afara gazonului?
Ionel Dănciulescu: Aşa şi aşa. Am foarte mari emoţii atunci când sunt pe bancă sau în tribună şi-mi urmăresc echipa, e o senzaţie care-ţi dă fiori. Te simţi incapabil să ajuţi, îţi vine să intri în teren, să mănânci mingea şi să dai tu gol când tensiunea este maximă.
Ţi-au fost stabilite atribuţiile de teammanager?
Deocamdată sunt doar un fotbalist valoros care şi-a agăţat ghetele în cui. Încă nu mi-am negociat nici funcţia, nici atribuţiile. Le voi afla după Sărbători, când voi discuta cu cei din conducere. Meritul lui Stoican: se face uşor înţeles
Ce s-a schimbat la Dinamo prin aducerea lui Stoican ca antrenor?
Flavius este tânăr, are meritul de a se face uşor înţeles şi jucătorii apreciază foarte mult asta. Sunt convins că va duce Dinamo unde-i este locul, pe primul loc, dacă suporterii vor avea răbdare.
Ce-ţi doreşti pentru meciul de retragere?
Să mai îmbrac o dată tricoul lui Dinamo şi să fiu înconjurat de toţi prietenii dragi din fotbal. Conducerea a promis că se ocupă să-mi facă o surpriză.
Îţi doreşti să antrenezi alături de prietenul tău Claudiu Niculescu?
Niculescu va fi cu siguranţă antrenorul lui Dinamo cândva, dar rămâne de văzut cum îl voi ajuta: ca team-manager sau de pe banca tehnică.
Vin Sărbătorile: o să mănânci mai mult acum decât pe vremea când erai fotbalist?
Nu cred. Mi-am impus un regim de viaţă şi nu mă pot abate de la el. De Sărbători voi mânca aşa cum mâncam şi când eram jucăto