Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţă, două avertizări cod galben, una pentru ceaţă, iar cealaltă pentru polei.
Între orele : 06:00 si 10:00, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, inclusiv Municipiul Bucureşti şi zona de câmpie a judeţelor Buzău şi Prahova, precum şi autostrăzile A2 şi A3, se va semnala ceaţă, ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, informează ANM.
De asemenea, între orele 07:30 şi 10:30, se va semnala ceaţă local în judeţele Vrancea şi Bacău, inclusiv drumurile judeţene şi E85, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Între orele 07:55 şi 09:55, în judeţele Arad şi Timiş se vor semnala burniţe şi ploi slabe izolate care determină depunere de polei. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »